RSS

Supermom

14 Ian

Inca nici nu aveam copii si imi inchipuiam ca voi fi Supermom. Indragind meseria de dascal si fiind in preajma copiilor ( aproximativ 20 la numar) pentru cateva ore pe zi m-a facut sa cred ca voi putea depasi toate obstacolele oferite de viata,in momentul in care voi deveni mama. Si cand mi-am tinut puiul in brate pentru prima data mi-am zis :”Cu siguranta voi fi Supermom!! ” (Si pot sa mai fac inca trei copii, asa cum imi doream ).

Ce s-a intamplat cu Supermom? Supermom si-a luat rolul in serios si a facut tot ce a stiut si ce i-a stat in putinta sa pastreze armonia in micul camin care deja avea ganduri mari pentru un camin mai larg. Si intr-adevar visul a devenit realitate si al doilea pui era asteptat cu mare nerabdare. Si nu au fost momente in care sa zic : ” Nu mai pot, sa ma ajute cineva!! ” Toate mergeau ca pe roate si ce usor e sa te simti Supermom cand iti vezi puiul crescand; ii auzi primul cuvant si chiar daca acel cuvant e „cucu” si nu „mama” te simti Supermom,pentru ca ai fost acolo sa auzi acel cuvant si apoi incerci cu disperare sa convingi puiul sa zica si „mama”, insa puiul prefera „dada” . Si fiecare astfel de moment in care tu nu faci efectiv absolut nimic, ci esti doar martorul acestor minuni care i se intampla puiului tau te fac sa te simti Supermom. Si printre astea mai stergi si praful, faci mancare, schimbi lenjeria de pat, cureti diferite chesti gretoase de pe jos, speli un geam…si dupa ce termini treburile respective,te simti extenuata si uiti ca si astea se acumuleaza la statulul de Supermom.

Si uite-asa trec cateva luni bune si dintr-o data statutul de Supermom e zdruncinat. Sa zicem mai bine,ca statutul e chiar pierdut….puiul mult asteptat decide ca pe la cinci luni jumate, crede ca e pregatit pentru lumea asta, insa medicii nu sunt de acord si o pun pe Supemom la pat. Supermom e nevoita sa isi lase toate activitatile de Supermom si sa stea frumos la pat 24 de ore din 24 ca altfel, daca nu asculta ajunge la spital pana puiul poate sa vina pe lume fara probleme, macar vreo 8 saptamani;primeste si pachetel, niste medicamente foarte puternice care sa impiedice contractiile.Si uite-asa, toata puterea detinuta e pierduta si toate activitatile alea dragalase sunt interzise. Pui de un an(si ceva) nu se mai poate juca cu Supermom, pui de un an se uita la Supermom si Supermom se uita la pui si nu pot sa isi dea seama ce s-a intamplat, de ce nimeni nu mai are putere sa faca ce vrea. Si cand simti ca nu mai poti fi Supermom, nu pentru ca nu vrei ci pentru ca orice ai face, nu iti sta in putere, sa repari ceva ce nu ai cum sa repari. Noroc cu Superbunica….astepta doi nepoti in acelasi timp.

Intr-o zi,Superbunica pune puiul la culcare de amiaza si puiul decide sa sara din patut (pentru prima data) si isi rupe cotul. Antenele de Supermom se lungesc foarte tare,Supermom duce puiul la spital, nimeni nu vrea sa se atinga de un copil sub 2 ani cu un cot rupt, ii proptesc mana intr-un gips provizoriu si ne trimit la specialist. Specialistul ne trimite la un alt specialist si cumva-cumva, dupa 3 zile de la fapta, specialistul numarul 2 isi pune bisturiul in functiune si repara cotul puiului iar dupa o saptamana il mai repara inca o data si il propteste bine cu niste suruburi sa fie sigur ca sta cum trebuie. Timp in care Supermom trece de la grav la foarte grav,  dar sta frumos in pat pentru cateva saptamani si puiul  numarul 2 se decide sa vina cand Supermom e acasa singura doar cu puiul. Ia puiul de mana, asa descult cum era prin casa, il pune in masina si ia toate scurtaturile pana la spital. Cu mare noroc ajunge, nu e timp de anestezie cand dilatatia e de 8 cm si puiul se naste cu 5 minute inainte sa ajunga si tati-el nu e Superdad-si Supermom e Supermom din nou.

Nu stia Supermom prea multe despre al doilea pui. Al doilea pui nu vrea sa doarma, ceva-ceva nu ii place si toata ziua se smiorcaie. Manaca bine si creste dar ceva nu ii convine. Si antenele Supermom se lungesc din nou si e convinsa ca ea poate sa faca ceva cu al doilea pui, sa ii aline durerile. Ajunsi acasa, fiecare fericit pentru noul statut. Supermom isi poate vedea de treaba si poate zbura de colo-colo sa isi imprastie magia. Magia insa nu functioneaza, statutul e din nou zdruncinat dar nu pierdut si Supermom are o misiune. Noaptea nu se doarme, ziua nu se doarme, puiul vrea sa se joace, al doilea pui vrea sa planga, al doilea pui trebuie sa fie calmat toata ziua ca tati lucreaza tura de noapte si nu o poate legana, trebuie sa doarma. Si bineinteles incurajarile tuturor: „Lasa ca imediat implineste 3 luni, si de obicei la trei luni nu mai plang atata!” Si s-au facut opt luni si dintr-atata s-a facut si mai mult.Pana si cainele cand auzea plansete se ascundea.

Supermom inca mai are puteri, nu se lasa! Duce al doilea pui la medic, ca doar nu plange puiul asa fara motiv zi si noapte si urla intens de la 5:00 la 9:00 fara oprire.Se enerveaza pe primul medic, care ii propune sa puna puiul si in bratele lui tati cand vine de la lucru ( cum sa cedeze Supermom titlul lui Superdad?) . Dar pana la urmatoarea programare, pana la urma, Supermom decide sa puna puiul si in bratele lui Superdad mai ales dupa ce a incercat si multe alte remedii, cand el nu era acasa….doar in masina de spalat n-a fost bagat saracul pui…insa fara niciun rezultat. Urmatoarea programare n-are prea mare succes, doar niste colici si cu asta ne-am resemnat. Puiul creste, mananca bine plange si urla si e tinut in toate pozitiile si in toate dispozitivele de calmare, fara niciun rezultat. Si Supermom nu se mai simte Supermom. Supemom vrea sa isi smulga parul din cap si sa fuga cat vede cu ochii ca sa nu mai auda niciodata vreun urlat.

Si-aici o sa fac o paranteza serioasa. Daca pana acum am putut sa relatez cu iz bitter-sweet, acum voi relata cu multa seriozitate. Am fost pregatita pentru faza asta cu plansul. Cu primul pui m-am asteptat la nopti nedormite si plansete, dar nimic/nimeni nu m-a avertizat asupra urletelor si asupra faptului ca am fost neputinciosi in a ameliora cele 4 ore de urlete. Cand zic urlete , ma refer chiar la urlete, nonstop, 4 ore!!! Si am incercat tot ce stiam si ce stiau si altii, ca sa ajutam aceasta mica faptura, dar am fost neputinciosi. Nici in brate nu vroia, nici in patul meu(cu mine), nici in patul ei(cu mine), nici in leagane ( doua la numar) nici zgomote, nici in carucior, nici baita, nici in masina, nici cu lumina aprinsa, nici cu lumina stinsa si tot asa pana la infinit. Inainte sa am al doilea pui nu le-am inteles niciodata pe mamele acelea care le fac rau bebelusilor.Cu toata durerea in suflet, acum pot spune ca inteleg. Inteleg ca iti ia doar cateva secunde sa scuturi o fiinta atat de neputincioasa, iti ia doar cateva secunde sa il lasi undeva doar ca sa nu mai auzi urlete, iti ia doar cateva secunde sa ii acoperi fata cu o perina sau alte astfel de fapte care ne fac sa ne transformam din Supermom in Super villain. Si probabil va intrebati daca am pus in aplicatie vreuna din „manevrele”de mai sus: Nu. Daca mi-au trecut prin cap? Da!! Ce m-a oprit? Stiu exact ce m-a oprit! Dragostea! Pana la urma cred ca am invins si mi-am meritat statutul de Supermom. Nu stiu exact momentul in care al doilea pui a incetat sa urle dar stiu ca a fost o perioada pe care mi-o amintesc cu mare tristete. Nimic altceva nu a fost mai greu de depasit in vietile noastre decat cele 4 ore pe zi in care eram neputinciosi.

Probabil ca deja v-ati dat seama ca  dupa experienta „puiul doi” nu au mai fost sanse sa ne gandim la puiul 3. Superdad (ca doar si el a trecut prin aceeasi neputinta ca si Supermom) vroia 3 pui. Cand al doilea pui avea cam 8 luni Superdad s-a oferit voluntar pentru o vasectomie. Ne-am privit unul pe altul si ne-am intrebat daca suntem siguri ca nu ne mai dorim alti pui si votul a fost unanim. Doi pui ne sunt de ajuns! Multumim lui Dumnezeu ca sunt sanatosi si ca si noi suntem sanatosi sa ii vedem cum cresc.Doar gandul la posibilitatea ca ar exista sansa sa mai trecem printr-o faza de urlat ne ingrozeste.Nu cred ca mai putem face fata unui astfel de eveniment. Si ne-am gandit si la posibilitatea ca daca ne razgandim…dupa 8 ani inca e ferma hotararea.

Nici in ziua de azi nu ne-am familiarizat cu plansetele si urletele. Copii care plang sunt destui. Pe strada, in parc, in magazin sau in casa vreunei mame care traieste cu disperare ore intregi, in care nu poate face nimic sa opreasca aceste plansete. Cand aud plansete in vreun magazin ma uit prima data la pitic sa il vad ca e bine, apoi ma uit la mama si ma vad pe mine….uneori zambareata, alteori la capatul puterilor.As vrea sa ii iau in brate si apoi ma intreb, oare asta ii va ajuta?Sa ii iau pentru macar 5 minute de langa mama, ca sa isi poata traga sufletul….dar daca nu e chiar asa de grav ca si cum a fost la noi? Stiu ca eu uneori as fi dat orice pentru doar 10 minute in garaj, singura, sa imi trag sufletul…..

Si in concluzie, oare sunt Supermom? Cred ca nu! Am renuntat la visul meu de a avea patru pui. De ce? Din cauza ca mi-a fost teama ca istoria s-ar putea repeta, sau ca situatia ar putea fi si mai rea. Dar noi ca oameni am crezut ca atata putem duce si atat vom duce. Daca imi pare rau ca nu am cei 4 pui? Cred ca imi pare foarte rau insa nu pot spune ca nu sunt fericita cu ceea ce am. Copii abandonati sunt prea multi….si nu doar abandonati; neglijati si tinuti in situatii in care niste fiinte nevinovate nu ar trebui sa fie tinute;fara dragoste, fara imbratisari sau mangaieri. Daca este ceva ce imi doresc e sa putem fi sanatosi sa ne bucuram unii de altii si sa construim ceea ce ne-am propus si poate pe mai departe mult mai mult decat ne-am propus.

 

 
4 comentarii

Scris de pe 14 Ianuarie 2016 în De-ale noastre

 

Etichete:

4 responses to “Supermom

  1. Simona

    15 Ianuarie 2016 at 8:49 AM

    Să mă pregătesc sufletește pentru ce mă așteaptă, nu? Ești Supermom!🙂

     
    • Razadesoare

      15 Ianuarie 2016 at 8:57 AM

      Simona, in primul rand doresc sa ai un bebe sanatos si sa fie totul asa cum iti doresti. Copiii sunt asa de diferiti unul de celalat… Cu Tia nu am avut nico problema , nici nu stia lumea ca avem bebe in casa. De-asta ne-am si grabit sa mai avem unul….ne-am si apucat putin cam tarziu si am zis sa avem timp pentru 4…..

       
  2. o femeie

    6 Aprilie 2016 at 2:37 AM

    Supermom, sa te amuzi, si acu, la a 8a aniversare a copilei, tresar cand aud pisicile in calduri: fac fix ca un bebelus plangand…😀

     
    • Alfabet ReCreativ

      6 Aprilie 2016 at 7:13 AM

      A mea isi stie povestea si uneori imi zice sa ii demonstrez cum plangea!! Cand aud bebelusi plangand imi vine sa plang!!!

       

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: