RSS

Road trip

22 Sep
Deja avem experienta! Drum lung, destinatii minunate, trasee necunoscute,state de strabatut….Anul trecut destinatia noastra a fost Mount Rushmore, Dakota de Sud.Anul acesta destinatia a fost ceva mai departe: Water World, Colorado cu opriri in Dakota si in Rocky Mountains. Planificarea presupunea cam doua nopti in fiecare dintre trei locatii insa in ultimul moment am primit notificare de la scoala ca sa particip la un training. Trainingul  ne-a schimbat planurile,a trebuit sa plecam cu o zi mai repede decat planuisem noi, ca sa avem macar 5 zile de umblat si sa ajung inapoi la training.
Cu cateva zile inainte aflam ca Denver este printre primele 10 orase cu trafic ingrozitor.Si sotul meu care uraste traficul se gandeste sa ne cazam undeva mai la nord de Denver insa nu stia exact unde…eu eram doar la gandul ca acolo este un Park National si ne cazam prin imprejurime dar pe harta erau munti insa hoteluri nu prea. Si intr-o zi trag cu ochiul pe Instagram si o fosta eleva de-a mea postase o poza cu locatia Estes Park, Denver si ii arat sotului meu si cautam pe harta si bineinteles ca era o destinatie turistica, parea in drum spre Denver si aproape de Parcul National. Apoi am cautat cateva puncte turistice si am dat peste telecabina si bineinteles Parcul National.
Ne-am pornit la drum cu noaptea in cap, cu dorinta de a vedea cat mai multe. Si pentru o singura zi, chiar am vazut multe.Prima oprire: Palatul de Porumb ( Corn Place-Mitchell, Dakota de Sud).
Detalii: Corn Palace
Ce pot sa va spun eu pe scurt e ca imaginile murale din poza de mai jos sunt create cu stiuleti de  porumb. Cladirea respectiva a fost destinata ca punct de adunare a localnicilor pentru a participa la un festival al toamnei.Traditia este pastrata si astazi si oamenii sarbatoresc in August.
dsc07159
Urmatoarea destinatie: Badlands National Park.
Un park cu peisaje de nedescris, unde s-au gasit cele mai multe fosile de mamifere preistorice.Un park unde poti sa dai peste bizoni. Peisajul pe care il putem vedea noi, astazi, a fost creat de apa si vant. Eroziunea a lasat in urma straturi de roci sedimentare de diferite culori :gri,portocaliu, rosu,alb,galben, mov si crem.Stratul de culoare gri/crem se datoreaza depunerilor de pietris si nisip, cel rosu/portocaliu de oxidul de fier iar cel mov/galben de argila.
Ce puteti face in acest parc? Inchipuiti-va ca peisajele aflate aici sunt visul oricarui fotograf; deci puteti fotografia peisaje minunate si sa va jucati cu lumina, cerul si cu culorile. Junior Ranger este un program in care orice copil poate participa pentru a explora natura si sa faca o promisiune speciala,cum ca va avea intotdeauna grija de parcurile nationale si de natura care se afla acolo.Daca sunteti interesati de astronomie, aveti ocazia sa priviti Calea Lactee, sateliti si stele cu o claritate uimitoare.Puteti sa va petrece multe ore in aer liber facand excursii cu bicicleta sau sa petreceti cateva nopti in camping.
Noi ne-am oprit in cateva puncte care sunt mari atractii turistice, am facut multe poze,i-am lasat pe copii se ne demonstreze spiritul lor de aventura, escaladand povarnisurile,ne-am ferit de serpii cu clopotei si ne-am plimbat pe un traseu alpin admirand peisajele din vale.
Ultima oprire din prima zi a fost Wall Drug (cuvantul „drug” vi se pare ciudat? Si mie mi s-a parut prima data, cand l-am vazut la unele magazine care se numeau: Drug Store…americanii folosesc cuvantul foarte des si pentru medicamente…mai demult „drug store” era un fel magazin cu tot felul de lucruri plus farmacie; si denumirea s-a pastrat si magazinele cu astfel de nume exista si azi insa modernizate!), o localitate foarte mica dar o atractie turistica foarte populara!
Cat de populara?Stiti si voi despre panourile alea publicitare de pe marginea drumului.Ei bine, dupa ce treceti de parcul national drumul este presarat cu astfel de panouri care va indeamna sa vizitati Wall Drug.
Unele sunt mai serioase, altele mai ciudate, altele mai hazlii…pai cum sa nu vrei sa mergi sa vezi ce naiba e acolo.Sincer vorbind,nu e mare lucru de vazut in afara unui magazin foarte mare cu tot felul de suveniruri si o curte amenajata pentru copii, in stil western cu oportunitati fotografice.
Ne-am continuat drumul pana la Keystone,in Black Hills unde am tras pe dreapta pentru doua nopti. Drumul nostru nu s-a sfarsit aici insa vom reveni cu partea a doua cu alta ocazie.
Va dorim o zi minunata si plina de evenimente de neuitat!

 

.

 

 

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: